Cetatea Ierusalimului

Aceasta este cetatea Ierusalimului văzută de pe coline, înconjurată de zidurile ridicate de Suleiman Magnificul şi plină de istorie, lacrimi, strigăte, moarte, extaz, sfinţenie, speranţă, înălţare şi lumină, cetatea care cuprinde poate cele mai multe stări adunate de pe suprafaţa pămîntului, de la sublim la iad, în care a trăit şi înviat Mântuitorul Iisus Hristos, în care au murit şi au sperat atâţia oameni, singura cetate din lume pe care, când o priveşti, de eşti credincios, nu poţi să nu plângi,  nu poţi să nu simţi că ai ajuns în centrul lumii. Cetatea Ierusalimului, iubită deopotrivă de creştini, evrei şi musulmani, cetatea care te ţine aproape de cer deşi e pe pământ.

Aici vedem Valea lui Iosafat, loc sfânt cu mare însemnătate, aflat la poalele cetăţii Ierusalimului, între Poarta Frumoasă şi locul începutului reînvierii, de unde la vremea de apoi vor învia primii adormiţi, cei îngropaţi în acel loc.  În Sfânta Scriptură este scris că cine se roagă în Valea lui Iosafat se va mântui. Probabil că de aceea, când am făcut această fotografie, în vinerea mare, 18.04.2014, în acest loc se afla un grup mare de oameni care făceau o slujbă şi spuneau rugăciuni.

Aceasta este Poarta Frumoasă, singura poartă a cetăţii care este zidită şi care se va deschide doar când va veni Mântuitorul pe norii cerului pentru judecata de apoi, când va fi reînvierea care va începe cu cei îngropaţi vis-a-vis. Se observă că are două arcade.

Aici este biserica mormântului Maicii Domnului, unde creştinii se închină la icoana Maicii Domnului şi la piatra pe care a stat Măicuţa. Aici am întâlnit un părinte român care îşi vătămase deja glasul de cât vorbise fiecărui grup de pelerini, cu mare evlavie şi mare dragoste despre icoană, povestind minunea care s-a produs când au vrut musulmanii să distrugă locul. Este specială şi impresionantă credinţa călugărilor şi părinţilor români din ţara sfântă.

Aceasta este minunata grădină Ghetsimani, unde S-a rugat Domnul Hristos înainte să fie luat spre cea mai nedreaptă judecată din istoria omenirii, unde apostolii au adormit deşi i-a rugat să vegheze cu El, iar mai apoi a venit Iuda însoţit de ostaşi şi L-a sărutat pe obraz pe Mântuitorul, acesta fiind semnul trădării Fiului Omului. Aici, unde se afllă aceşti măslini, din care despre unii se spune că chiar au 2000 de ani, stai şi îţi închipui ce era în sufletul lui Iisus, ştiind ce va urma şi dacă eşti creştin nu poţi să nu ai lacrimi în ochi, închipuindu-ţi Mieluşelul lui Dumnezeu acceptându-Şi soarta. El era Fiul lui Dumnezeu, putea cu un singur gând să anuleze tot, cu o singură privire putea să facă să dispară toţi ostaşii care veneau să-l aresteze, putea pleca pe norii cerului, putea zgudui pământul, dar El a stat, Dumnezeu a stat ca un om, pentru noi.

Locul reînvierii, în care cred evreii, musulmanii şi creştinii deopotrivă, pentru toate aceste religii din acest loc, de unde se află aceste morminte, va începe reînvierea, cei îngropaţi aici vor fi primii care vor învia, când va vei ceasul.

Biserica Pater Noster de pe Muntele Măslinilor, închinată locului unde Iisus a învăţat ucenicii să spună "Tatăl Nostru".

În toată biserica, precum şi pe toate zidurile acesteia este scris "Tatăl nostru" în toate limbile pământului.

Curtea Bisericii Învierii (a Sfântului Mormânt) în sâmbăta mare, 19.04.2014. Mulţimea aşteaptă să se dea voie la intrare în biserică. Cei care se află aici au trăit deja o minune, aceea de a pătrunde în curtea bisericii şi ulterior în biserică. Eu una, am crezut că în această viaţă nu voi putea să intru în sâmbăta mare în biserica SF. Mormânt să aştept Sfânta Lumină, însă în acest an de graţie 2014 mi s-a îngăduit, iar pentru a ajunge aici am trăit minuni una după alta, una dintre ele fiind că am stat suspendată de un gard în jur de 1,30-2 ore, deşi înainte să plec în ţara sfîntă am avut probleme mari cu spatele, alta fiind că mi s-a dat voie să intru în cetate, acest fapt fiind neîdoielnic o minune pentru mine şi micul grup de persoane cu care am pătruns. Au fost oameni care au stat toată noaptea în faţa porţii Jaffa şi nu au ajuns în biserică.

Procesiune intrând pentru aşteptarea Sfintei Lumini, cred că reprezită biserica coptă.

Îmi cer scuze şi îmi pare extrem de rău pentru calitatea imaginii, abia am făcut această fotografie, dar importanţa acestei secvenţe este mare întrucât face parte din ritualul de intrare a patriarhului Ierusalimului în Sfântul Mormânt să aştepte Lumina Învierii. se observă pe masa din mijlocul bisericii cum patriarhul s-a dezbrăcat de haine, căci el intră în Sfântul Mormânt doar într-o cămaşă lungă şi albă. Aceasta este tradiţia pentru a se observa că ceea ce se întâmplă cu venirea Luminii este o minune şi nu există posibilitatea ca patriarhul să aprindă singur focul.

Biserica Sfântului Mormânt şi curtea acesteia. La intrarea în biserică se află coloane. Acum câteva sute de ani, pe când Ierusalimul era stăpânit de turci, cine plătea mai mult avea voie să stea în biserică să aştepte Lumina. Patriarhul creştin ortodox a fost dat afară pentru că nu a avut bani să plătească şi s-a aşezat în genunchi, în faţa enormei uşi închise şi a plâns cu gândul către Hristos, iar Sfânta Lumină nu a venit la cei ce ocupaseră Mormântul ci a venit ca un fulger şi a lovit una din coloanele de la intrare, unde stătea patriarhul în genunchi, spintecând coloana şi aprinzând lumânarea patriarhului. Se spune că în acel moment un ostaş păgân care se afla acolo L-a mărturisit pe Hristos pe loc, văzând minunea. Iar de atunci s-a ştiut că Sfînta Lumină vine doar când şi unde o aşteaptă ortodocşii. Noi ne dăm oare seama cât suntem de binecuvântaţi că ne-am născut într-un neam creştin ortodox? Ne dăm oare seama că fără să căutăm am găsit? Ne dăm oare seama că fără să cerem ni s-a dat?

Aceasta este coloana crăpată de fulgerul Sfintei Lumini. Aşa a venit în acel an, pentru a putea lăsa semn pe veci şi pentru a se arăta slava lui Dumnezeu şi dorinţa Lui de a da Lumina creştinilor ortodocşi. Sfânta Lumină mai vine sub forma unui glob de foc care nu arde şi se plimbă peste oameni, botezându-i cu duh sfânt, cum a spus Înaintemergătorul Sfântul Ioan Botezătorul, că el îi botează cu apă, însă Cel ce vine  va boteza cu duh sfânt şi foc.

Dovada venirii Sf. Lumini sub forma unui glob de foc necreat: http://www.youtube.com/watch?v=99xvNIydfvQ

Via Dolorosa: extazul durerii. Când parcurgi Via Dolorosa, calea Golgotei, drumul Crucii Domnului nostru Iisus Hristos, te încearcă cel mai ciudat sentiment din lume: extazul durerii, adică extazul nostru, al parcugerii drumului Crucii, şi simţirea durerii lui Iisus. Te opreşti la toate opririle pe care le-a făcut Domnul Hristos şi îţi închipui câtă durere fizică, sufletească, dumnezeiască, pentru răscumpărarea noastră a îndurat, îţi vine să plângi, să urli, să cazi în genunchi şi să strigi: Hristoase al meu, te-am răstignit dimpreună cu evreii şi păgânii prin păcatele mele. Alteori te închipui în mulţimea credincioşilor care îl plângeau pe drumul Golgotei, îţi imaginezi cum plângea Măicuţa Domnului văzându-şi fiul în chinuri, ştiind că e nevinovat şi este Dumnezeu. Când te gândeşti la aceasta: Dumnezeu judecat nevinovat, te cutremuri şi îţi doreşti să fii piatra pe care s-a sprijinit mânuţa Lui plină de sânge. Iar după toată această durere te cuprinde un extaz şi cu faţa plină de lacrimi te luminezi: pe aici a trecut Hristos, pe cărarea aceasta mică ne-a răscumpărat din iad, fiindu-I milă de noi şi nu de El.

Pe drumul Crucii Tale Doamne-au mers
întinatele mele picioare
şi am simţit la fiecare pas
cum calc pe lacrimile tale.

Aici a fost însemnată oprirea unde Sfânta Veronica I-a şters faţa Mântuitorului cu un ştergar preconstituindu-se icoana Sa.

Aici este însemnată oprirea unde Simon din Cirene a luat crucea Mântuitorului, să o poarte mai departe până la locul răstignirii. Vreau să menţionez că de Paşte, pe drumul Crucii, sunt credincioşi care poartă câte o cruce mare de lemn sau de fier, în amintirea patimilor lui Hristos.

Aici este locul din Calea Golgotei unde Mântuitorul s-a sprijinit obosit de chinuri. Creştinii au dorit să însemneze acest loc din evlavia pe care au avut-o de-a lungul timpului, mai ales acum câteva sute de ani, faţă de sacrificiul lui Hristos.

Locul Cinei cea de Taină, unde Hristos a vorbit despre Împărtăşanie.

O secvenţă aparent banală, dar care pe mine m-a impresionat foarte mult: cartierul creştin din cetatea Ierusalim, unde sunt agăţate icoane mari cu Mântuitorul şi maica Domnului pe străzi. În oraşul sfânt şi credinţa e mare. Am văzut asta cu ochii mei, din multe întâmplări sau stări de fapt.

Aceasta este Piatra ungerii care se află în faţă, cum intri în Biserica Sf. Mormânt,  la care se închină pelerinii cu mare evlavie şi pe care se toarnă mereu mir pentru a simboliza perfect ungerea cu mir a Mântuitorului.

Aceasta este icoana în mozaic aflată pe întreg peretele din faţa Pietrei Ungerii (piatra ungerii este cea pe care a fost pus Domnul Hristos după ce a murit pe cruce şi a fost uns cu mir conform ceremoniei înmormântării la evrei) care cuprinde trei secvenţe de la stânga la dreapta: coborârea Mântuitorului de pe cruce, punerea pe piatră şi giulgiu şi ungerea cu mir (se observă vasul de mir lângă piatră), iar a treia secvenţă este depunerea în Mormânt. Aici se observă  ungerea cu mir de către Apostoli, Mironosiţe şi Măicuţa Domnului care ţine capul lui Hristos şi plânge cu durere.

Aceasta este coborârea de pe cruce, scenă minunată şi cutremurătoare totodată, atât de cutremurătoare că nu o pot comenta, această scenă nu poate primi decât lacrimi, căci doar când o priveşti simţi Durerea cea mare.

Cea de-a treia scenă, intrarea în Mormânt. Acest mozaic compus din trei icoane este extraordinar de frumos, iar secvenţele aranjate una după alta te fac să îţi imaginezi perfect aceste scene. Of, Hristoase, osândit fără vină, Dumnezeu schingiuit pe Cruce ca un nelegiuit, Dumnezeu privit cum moare, Dumnezeu cel Bun care intră în mormânt, câtă durere pe Maica Sa, pe ucenici, pe femeile mironosiţe. Hristoase Doamne, cu lacrimi nesfârşite vreau să plâng răstingnirea şi moartea Ta, ca mai apoi cu lacrimi de bucurie să cânt Învierea Ta.

După părerea mea neînsemnată, aceasta este cea mai importantă icoană din biserica Sf. Mormânt întrucât este zugrăvită Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sub forma unui porumbel, dar ce este extrem de important este că Mântuitorul plânge, are o lacrimă pe obrazul drept, care, atenţie, nu a fost zugrăvită de iconar, ci a apărut.

La Mormântul Domnului: câteva secunde cât o veşnicie. Mormântul Domnului se află în partea stângă a bisericii Învierii, poziţionat exact cum este arătat în icoana cu cele trei mari secvenţe ale sacrificiului lui Hristos şi este compus din două camere: camera Îngerului, un fel de antecameră la cea în care a fost pus Iisus, în care s-a arătat Îngerul când a fost găsit Mormântul gol. A doua cameră este cea care are piatra pe care a fost aşezat Mântuitorul şi pe care a rămas doar giulgiul după ce a înviat. În Sfântul Mormânt fiecare credincios e lăsat să stea doar câteva secunde din cauza aglomeraţiei permanente, însă acelea sunt câteva secunde care durează cât o veşnicie, o parte din sufletul tău, din cugetul tău, din inima ta, rămâne acolo pe veci, nu vei uita niciodată piatra aceea, candela care arde şi lumina din interior. Nu vei uita vreodată că ai fost la Mormântul lui Hristos, iar pentru cei ce urmează să meargă acolo am un sfat: uitaţi de deşertăciunile acestei lumi, uitaţi de grijile voastre lumeşti, uitaţi de voi şi amintiţi-vă doar de Hristos. Eu cu foarte mare durere în suflet, dar şi cu mare uimire, am constatat că mulţi din cei stau la coadă să intre în Sfântul Mormânt, cad în ispită şi vorbesc deşertăciuni.

Aici este simbolizat locul schingiuirii Mântuitorului, unde a fost biciuit, bătut, chinuit, unde i s-a pus coroana de spini şi mantia romană. Se spune că dacă pui urechea pe acea piatră auzi ţipetele celor ce au fost biciuţi pe ea. Eu am plecat capul pe ea, nu am auzit nimic, dar am simţit un fior care m-a făcut să mă retrag repede, nu îl pot descrie, ceva urât, parcă am simţit încărcătura suferinţei.

Aici suntem cu un nivel mai jos, în pământ, unde este însemnat locul unde a fost închis Mântuitorul înainte de a fi judecat. Aceste locuri cred că au fost alese simbolic, pentru că cred că nu aveau cum să fie pe o rază nu prea mare toate la un loc: locul închiderii, al biciuirii, al răstignirii, al ungerii, al mormântului. Cel puţin locul unde a fost închis, judecat şi biciuit în mod clar a fost în altă parte decât locul răstignirii, pentru că până la acesta Mântuitorul a mers pe drumul crucii. Însă trebuie să înţelegem că Sf. Împărăteasă Elena şi cei care ulterior au construit în Biserica Sf. Mormânt au vrut să aducă la un loc toate punctele importante ale patimilor lui Hristos, pentru a ne închina. Dar în mod cert, locul răstignirii a fost acolo, poate chiar mormântul Domnului. Important este că Însuşi Hristos din cer a binecuvântat ridicarea acestei biserici cu toate locaşurile sfinte trimiţând prin Duhul Sfânt în fiecare an în Sâmbăta mare Sfânta Lumină.

Icoane vechi pe pereţii Bisericii Sfântului Mormânt; deşi aceasta biserica redă locurile patimilor lui Hristos, pentru ca prin acestea El ne-a scos din iad, este denumită şi Biserica Învierii.

Aici s-a consemnat existenţa scăldătorii Vitezda (Bethesda) în care uneori se făceau minuni pentru că se cobora un înger, iar Mântuitorul a făcut o minune.

Aici este Locul Înălţării de unde s-a înălţat la cer Mântuitorul, loc ce a fost însemnat printr-un mic paraclis.

Biserica cu turlele aurite este Sf. Maria Magdalena, în amintirea uceniţei lui Hristos, Maria din Magdala care, pe când toţi ucenicii Îl părăsiseră pe Hristos, ascunzându-se de frică, ea, o femeie, a rămas netemătoare nepreţuindu-şi propria viaţă când a fost vorba de Hristos, drept pentru care ea a fost cea binecuvântată căreia i s-a vestit învierea Domnului de către Îngerul Domnului.